sâmbătă, 24 iunie 2023

Satana atacă imaginea lui Dumnezeu, 14 iunie 2023, Shelley Anna

 Mesaj de la Domnul Isus Cristos

Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru, Elohim, spune:

Fiecare parte, particulă și celulă a ființei voastre este creată după chipul Meu.

Satana atacă imaginea Mea prin modernismul și comoditatea cu care este îndoctrinat stilul de viață al acestei lumi. De la lucrurile la care se uită omenirea și până la cele pe care le mănâncă, au nesocotit sufletul uman care doarme.

Inteligența artificială face loc anticristului și semnului său. Inteligența artificială imită fiara, însăși urâciunea pustiirii în fața căreia mulți se vor închina și îi vor sluji.

Invocați Numele Meu.

Invocați Milostivirea Mea Divină.

Invocați Binecuvântările Mele înainte de fiecare masă.

Invocați Discernământul Meu atunci când ascultați și priviți știrile lumii.

Nu vă abateți atenția de la Mine și de la tot ceea ce pregătesc pentru voi pe tărâmul ceresc.

Profeții Mei nu vor fi reduși la tăcere!

Cuvântul Meu va fi propovăduit, iar apoi va veni sfârșitul.

Rămâneți în Iubirea Mea, care este necondiționată și nesfârșită.

Așa zice Domnul.

Confirmare din Scripturi

Consultați cărările de altădată: (vedeți) care este calea binelui, mergeți pe ea și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! IEREMIA 6:16

Mulțumire fie lui Dumnezeu, care ne poartă întotdeuna la victorie în Cristos și răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoașterii Sale. 2 CORINTENI 2:14

Deci credința vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos. ROMANI 10:17

Însă voi nu sunteți în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. ROMANI 8:9

Fiți treji și stăpâni pe voi înșivă. Fiți vigilenți. Adversarul vostru, diavolul, umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cine să devoreze. 1 PETRU 5:8

Domnul este de partea mea și nu mi-e teamă (de nimic): ce poate să-mi facă omul? PSALMUL 118:6

Fericit cel care citește și cei care ascultă cuvintele profeției și țin cele scrise în ea, căci timpul este aproape. APOCALIPSA 1:3

Cine are pe Fiul are viața, cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. 1 IOAN 5:12

Și această Evanghelie a Împărăției va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârșitul. MATEI 24:14

https://afterthewarning.com/messages-from-heaven/shelley-anna/2023/june/15/satan-is-attacking-the-image-of-god/

Un comentariu: