luni, 6 decembrie 2021

MESAJELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CĂTRE GLYNDA LOMAX, 26 noiembrie - 4 decembrie 2021

VINERI, 26 NOIEMBRIE 2021

Ceva nu este pregătit

   Lucram după ora 23:00 în noaptea de dinaintea Zilei Recunoștinței, când am auzit-o pe Pelosi și un bărbat vorbind în spiritul meu. Ea spunea: "Nu vom ajunge la timp".  Iar bărbatul cu care discuta ea spunea: "Trebuie să îl scoatem".

   Am simțit cu tărie că discutau despre domnul Biden, dar au continuat să discute despre cum ceva nu este gata. Nu am auzit ce sau cine era acel ceva, dar ceva sau cineva nu este pregătit pentru această etapă a planului lor. Apoi conversația a dispărut.

   Oricum, ei merg mai departe cu acest plan, așa că eu cred că domnul Biden ar putea fi înlăturat din funcție foarte curând. Nu mi s-a arătat nimic despre intervalul de timp.

   În mod normal, ca și creștini, ne-am bucura de acest lucru, dar acesta nu va fi un moment de bucurie din ceea ce ne-a spus Domnul în acest cuvânt.

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2130776523730272/

SÂMBĂTĂ, 27 NOIEMBRIE 2021

REPOSTARE - Duminică, 14 mai 2017 - Căutări lumești

"Lumea deține multe atracții și experiențe interesante, copiii Mei, dar doresc ca voi să nu alegeți lumea în locul Meu.

A alege orice în locul Meu este idolatrie. Idolatria va aduce distrugere în viața voastră, așa cum a adus distrugere în Israel, în timp ce Moise îi conducea prin deșert cu atâția ani în urmă.

Atât de mulți amână să Mă slujească până când este prea târziu. Ei nu-și dau seama că aceste distracții sunt arme pe care Satana le concepe pentru a-i îndepărta de binecuvântările de care s-ar putea bucura altfel.

Dacă Mă veți păstra pe Mine pe primul loc, așa cum ar trebui, veți umbla în toate binecuvântările pe care le am pentru voi. Veți umbla sub îndrumarea Mea și veți evita capcanele. Veți umbla în abundența Mea și veți evita lipsurile. Veți umbla în multă dragoste și veți evita disperarea.

Eu sunt tot ceea ce aveți nevoie și Eu vă voi îndruma și vă voi oferi, dar nu voi împărți tronul Meu, pentru că sunt un Dumnezeu gelos. Eu tânjesc după toată inima voastră, nu după ceea ce rămâne după ce vă acordați timpul pentru ocupații și plăceri lumești."

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2131498446991413/

DUMINICĂ, 28 NOIEMBRIE 2021

REPOSTARE, Miercuri, 1 iulie 2020 - Puțini vor umbla cu tine

   "Copiii mei, se apropie o vreme în care puțini vor umbla cu voi.

   Persecuțiile se vor înmulți nu numai asupra poporului Meu, ci și asupra celor care vă vor ajuta. Din această cauză, nu va exista niciun ajutor pentru voi de la oamenii lumii.

   Lumea vă va alunga, copiii Mei. Ei vă vor da afară pe străzi, dar Eu Însumi vă voi primi înăuntru. Refuzați să renegați Numele Meu și vă voi aduce repede acasă, la răsplata voastră cerească. Lumea nu este casa voastră.

   Când ura față de toți cei care poartă Numele Meu va pătrunde în lume, cei care poartă Numele Meu vor fi nevoiți să se unească împreună."

NOTĂ: În acest moment, am văzut un grup de creștini într-un luminiș din pădure - Biblia fusese scoasă în afara legii, așa că își aminteau unii altora versetele din Scriptură pe care le știau. Unul începea să vorbească despre un verset, iar altul despre alt verset relevant și, până când toată lumea a vorbit, s-a realizat o întreagă predică între ei. Am văzut că acest lucru devine un joc pe care îl joacă cu mare bucurie în acel timp de puțină bucurie. Și am văzut că Duhul Domnului este printre ei în timp ce discută despre Cuvântul Său - și ei Îl simt acolo și sunt mângâiați. Ei știu că, indiferent de ce se întâmplă în continuare, sunt legați de cer.

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2132111413596783/

MARȚI, 30 NOIEMBRIE 2021 - Schimbări se apropie

    "Copiii Mei nu sunt pregătiți pentru schimbările care vor veni în viața lor. Nu sunteți pregătiți pentru ceea ce plănuiește guvernul vostru. Nu sunteți pregătiți pentru pierderea confortului vostru sau pentru situațiile dificile pe care persecuția vi le va impune.

   Copii, strigați la Mine, ca să vă ajut în acest timp. Atât de multe lucruri vin spre voi, despre care nu aveți nicio idee.

   Țineți-vă ochii ațintiți asupra Mea".

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2133497396791518/

JOI, 2 DECEMBRIE 2021 - Dezmembrarea unei națiuni

     "Copiii Mei din America, vă aflați în fața unui moment crud. Sunteți pe cale să asistați la dezmembrarea unei națiuni. Cei răi, asupra cărora dușmanul Meu are putere în țara voastră, au un plan de a distruge tot ceea ce poartă Numele Meu pe pământ și va începe în națiunea voastră.  Acest plan nu are un final fericit și, cum națiunea americană se află sub judecata Mea, nu pot să-l opresc pentru voi.

   Vor începe de la temelii. Acele fundații care au fost construite pe Mine, care au adus binecuvântările Americii, vor fi smulse de sub ea. Iar când fundațiile ei vor fi distruse, ea va cădea.

   Ea va cădea și, pe măsură ce va cădea, dușmanii ei se vor năpusti asupra ei. Cei aflați la putere sunt conștienți de planurile de a o distruge din exterior, dar cred că vor continua să dețină poziții de putere în interior. Îi voi elimina unul câte unul. Veți vedea cum se va întâmpla acest lucru.

   Rugați-vă, copii. Rugați-vă pentru milă pentru voi și pentru familiile voastre. Eu sunt capabil să vă binecuvântez, chiar și în captivitatea dușmanilor voștri. Nu l-am binecuvântat Eu pe robul Meu, Daniel? Nu i-am binecuvântat Eu pe prietenii lui care au fost aruncați în cuptorul de foc de către Nebucodonosor?

   Rugați-vă pentru îndurare și pentru favoare. Dați mărturie tuturor celor care puteți în acest timp, căci în curând veți plăti cu viața pentru că ați rostit Numele Meu, atât de mare este ura dușmanului Meu față de poporul Meu. Nu vă temeți, pentru că vă voi lua repede de pe pământ și veți fi foarte onorați pentru tot ceea ce îndurați pentru Numelui Meu.

   Eu sunt cu voi întotdeauna. Nu vă întristați pentru ceea ce s-a pierdut în lumea voastră, căci pământul nu este casa voastră, ceea ce v-am pregătit aici este mult mai mare."

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2136228013185123/

VINERI, 3 DECEMBRIE 2021 - Nu mai stați.

     "Vremurile pe care le trăiesc copiii Mei pe pământ sunt cumplite. Copiii Mei, sfârșitul se apropie cu repeziciune. Nu voi mai acorda nicio suspendare în acest sens, deși mulți dintre voi au cerut-o. Pregătiți-vă acum pentru ceea ce va urma, pentru că va fi nevoie de toată puterea voastră pentru a supraviețui oricărui timp.

NOTĂ: Suspendare = Suspendarea executării unui ordin judecătoresc.

   "Mulți dintre copiii Mei nu cred că sunt pe cale să fie chemați acasă, dar este adevărat. Eu v-am spus-o și voi veni în curând pentru a-Mi aduna Mireasa la Mine și a o lua acasă cu Mine.

   Oamenii de pe pământ vor plânge foarte mult când voi face acest lucru, deoarece nu M-au venerat și nu M-au slujit și vor fi lăsați în urmă pentru a suferi tragediile Marelui Necaz.

   Să nu fiți găsiți distrați între ei, copiii Mei. V-am spus că nu mai este timp pentru distracție. Tot ceea ce v-am spus se întâmplă în acest timp în fața ochilor voștri. Tot cerul vă așteaptă să ajungeți în noua voastră casă."

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2136225619852029/

SÂMBĂTĂ, 4 DECEMBRIE 2021

REPOSTARE - Marți, 24 octombrie 2017 - Timpul despărțirii

   "Copiii Mei, trăiți în vremuri primejdioase. Trăiți Timpul Despărțirii, iar acest lucru se întâmplă acum.

   V-am vorbit despre creșterea luminii și a întunericului. Cei prin care strălucește lumina Mea cresc în lumină. Cei care încă îmbrățișează păcatul, întunericul crește în ei și în curând nu vor mai putea ascunde întunericul din interiorul lor.

   Priviți în jurul vostru și veți vedea creșterea mândriei, creșterea poftei și a perversiunii, creșterea adulterului, a crimelor și a furturilor. Veți vedea, de asemenea, creșterea în binele pe care îl face poporul Meu. Aceste lucruri vor continua să crească până la sfârșitul tuturor lucrurilor și, pe măsură ce întunericul crește, lumea în care trăiți va deveni într-adevăr întunecată.

   Mă îngrijesc de toți cei care se declară ai Mei. Pe cei care fac binele, îi copleșesc cu binecuvântări. Pe cei care se agață de păcat și de înșelăciune, Eu accelerez distrugerea în ei. Ei au ales distrugerea, nu Eu o aleg pentru ei. V-am spus că plata păcatului este moartea. Dacă vă agățați de păcat, acesta va duce la distrugerea voastră acum.

   Pocăiți-vă, cât mai este timp ca să fiți cruțați de această distrugere."

https://www.facebook.com/404168139724461/photos/a.404176143056994/2137104046430853/

Un comentariu: