duminică, 26 iunie 2022

Hai, copii, din nou acasă!

Ceva scris ai de lăsat
De la Tatăl Preaînalt
Pentru lume şi alor tăi,
La cei buni şi la cei răi.
 
Soarele e sus pe cer,
Ca tine şi el stingher,
El dă soare şi lumină,
Tu de la cer veste bună.
 
Sunt câţiva ani de când scrii
De pe pământ celor vii.
Mai scrie încă o dată
Celor cu inima moartă
 
Ce bate pentru ce-i lumesc,
Salvarea nu şi-o doresc.
Vor comori, vor bogaţie,
Cu nimic or să rămâie.
 
Nu vor să se mântuiască,
Sufletul ca să-l păzească
De Falsul şi Anticrist,
Pe Mine M-au părăsit.
 
Le mai dau încă o salvare,
Fiind ultima încercare,
Când la Crucea glorioasă,
O trimit ca s-o privească,
 
Ca un soare luminos
În care va fi Cristos,
Cu voi toţi ca să vorbească
Că vrea să vă mântuiască,
 
Nu pe unul sau pe altul,
Pe bogat sau pe săracul.
De la şapte ani în sus,
Vă va întreba Isus,
 
Să alegeţi, va fi clar,
Veţi vedea şi cer, şi iad.
N-am mai arătat aşa,
Ca acum când veţi vedea
 
Cerul, o mare spendoare,
Verdeaţă cu vii izvoare,
Cu iubire, bucurie,
Cu pace şi veselie.
 
Tatăl pe toţi vă cheamă
Ca să ne jucăm prin iarbă,
Să cântăm şi să dansăm,
Domnului odă să-i dăm.
 
Sunt un Tată iubitor
Şi pe toţi vă vreau în cer
Să rămânem împreună
În tot timpul de pe urmă;
 
E vorba de veşnicie,
Nu de luni sau ani de zile.
Gândiţi-vă, copilaşi,
V-am pregătit un lăcaş
 
Plin de lumină divină,
Nu va mai fi noapte, doar ziuă,
Şi cărările pavate
Cu aur de multe karate.
 
Hai, copii, alegeţi cerul
Ca să fiţi cu Creatorul,
Văzând de unde aţi venit
Şi toate cum le-am făcut,
 
Din tină şi un pic de apă,
Şi cu un suflu v-am dat viaţă.
Hai, copii, din nou acasă,
Cerul pe toţi vă aşteaptă,
 
Este loc la infinit,
Şi timp fără de sfârşit.
Tatăl care vă vorbeşte,
Vă spune că adevăr este.
 
Vineri, 24.06.2022, ora 15:49, Anton Ciobanu
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu